Dezvoltarea competenței culturale ca metodă de creștere a aderenței pacientului la tratament

Ca medici trebuie să fim conștienți de factorii sociali și culturali care influențează credințele și comportamentele pacienților noștri atunci când vine vorba despre sănătate și boală. Abilitatea de a identifica acești factori, de a evalua ponderea pe care o au în deciziile pacientului și de a alege pârghiile potrivite pentru a acționa asupra lor se numește competență culturală. În medicină, ea este esențială pentru că îmbunătățește calitatea comunicării cu pacientul și aderența acestuia la tratament, prin alegerea acelor metode terapeutice – dintre cele recomandate de ghiduri – care se potrivesc cel mai bine experienței de viață și contextului social ale fiecărui pacient în parte.

Un instrument util, în acest sens, îl reprezintă chestionarul propus de psihiatrul și antropologul Arthur Kleinman^*, alcătuit din nouă întrebări menite să contribuie la identificarea modului în care pacientul își vede și explică boala. Chestionarul cuprinde o serie de întrebări care înlocuiesc clasicul “Unde vă doare?” cu interogații axate pe o serie de preocupări comune tuturor persoanelor bolnave, indiferent de cultură: “De ce?”, “Când?”, “Cum?” și “Ce e de făcut în continuare?”. Aceste întrebări sunt:

1. Cum definiți problema pe care o aveți și cum ați descrie-o?
2. Ce credeți Dvs. că a provocat boala?
3. De ce credeți că s-a întâmplat acum?
4. Cum vă face să vă simțiți? Care sunt manifestările?
5. Cât de gravă credeți că este boala Dvs. și cât credeți că va dura?
6. Care sunt cele mai importante temeri ale Dvs. legate de această boală?
7. Care sunt cele mai importante neajunsuri pe care vi le provoacă boala?
8. Ce fel de tratament credeți că ar trebui să primiți?
9. Care sunt cele mai importante așteptări pe care le aveți în legătură cu tratamentul?

După cum se poate observa, întrebările contribuie la înțelegerea de către medic a modului în care pacientul își percepe boala și cauzele acesteia, reprezentând un bun punct de plecare în “negocierea” unui plan terapeutic, astfel încât acesta să fie acceptat și respectat de către pacient.

Dezvoltarea competenței culturale este cu putință numai în contextul în care pacientul este privit ca membru al echipei terapeutice și începe prin înțelegerea faptului că, lucrând cu aceste diferențe (în loc de a le opune rezistență, așa cum se întâmplă într-o relație medic – pacient de tip patriarhal) se poate debloca potențialul acestuia de a deveni un partener activ.

Dr. Cătălina Panaitescu, LaZiCuTot

^*Kleinman A, Patients and healers in the context of culture: an exploration of the borderland between anthropology, medicine, and psychiatry. Berkeley, CA: University of California Press.