Login Cont nou

Întrebări și răspunsuri despre COVID-19 (1)

29 octombrie 2020   |   LaZiCuTot → Actualități

Publicat în Allergy, jurnalul oficial al European Journal of Allergy and Clinical Immunology (EAACI), textul la care facem referire mai jos trece în revistă cunoștințele actuale cu privire la mecanismele infecției cu SARS-CoV-2 și aspectele legate de COVID-19, sub forma unui compendiu cu întrebări și răspunsuri.* 

Iată câteva dintre ele:

Câte tulpini de SARS-CoV-2 se cunosc?

  • au fost identificate trei tulpini: A și C, care se regăsesc predominant în Europa și S.U.A. și C, răspândită în estul Asiei.

Cât timp poate fi detectat SARS-CoV-2 în secrețiile căilor aeriene ale pacienților cu COVID-19?

  • perioada este în medie de 18 zile, mai lungă în cazurile severe de boală (14 – 30 de zile), comparativ cu cele ușoare (14 – 21 de zile);

  • diferențe există și între subiecții asimptomatici (3 – 12 zile), comparativ cu cei având forme clinic manifeste de boală (16 – 24 de zile).

Care este relevanța căii fecal-orale în transmiterea SARS-CoV-2?

  • se consideră că, deși intestinul este o posibilă localizare pentru replicarea SARS-CoV-2, cu impact asupra manifestărilor locale și sistemice ale bolii, calea fecal-orală este puțin probabil să contribuie la răspândirea acestuia.

Folosește SARS-CoV-2 și alți receptori în afară de cei pentru enzima de conversie a angiotensinei (ACE2)?

  • este posibil să folosească și receptorii utilizați de celelalte coronavirusuri (CD26, aminopeptidaza N, glutamil aminopeptidaza). Dintre aceștia, analizele structurale predictive îl indică mai ales CD26, prezent la nivelul epiteliului și celulelor imune.

Cât durează imunitatea conferită de infecția cu SARS-CoV-2?

  • datele existente nu permit încă formularea unui răspuns concret;

  • studiile efectuate în cazul epidemiei de SARS au măsurat niveluri detectabile de IgG specifice într-un interval de până la 2 ani.

Care este rolul IgA în infecția cu SARS-CoV-2?

  • IgA locale par să aibă rol protector, prin prevenirea aderenței SARS-CoV-2 la nivelul celulelor epiteliale, iar IgA circulante par să contribuie și ele la neutralizarea acestuia;

  • în același timp, se știe că IgA au proprietatea de a promova procesele inflamatorii și există studii care arată legătura între nivelurile de IgA specifice SARS-CoV-2 și gravitatea bolii (mai mare în prezența unor titruri crescute).

Există diferențe între răspunsul imun umoral între pacienții asimptomatici și cei simptomatici?

  • nu există deocamdată date concludente.

Este suficient numărul de cazuri înregistrate până în prezent, pentru realizarea imunității de grup?

  • se estimează că procentul minim de cazuri necesar pentru atingerea imunității de grup ar fi de 67% din populație;

  • pentru a răspunde la această întrebare ar fi necesar să se cunoască prevalența bolii în populație, ceea ce, având în vedere numărul de cazuri asimptomatice, nu este posibil.

Protejează vaccinarea BCG împotriva infecției cu SARS-CoV-2?

  • studiile observaționale înregistrate până acum au avut rezultate discordante;

  • există două trialuri în derulare (BRACE și BCG-CORONA) care urmăresc să evalueze impactul acesteia asupra lucrătorilor din sănătate, în ceea ce privește infectarea cu SARS-CoV-2 și severitatea bolii.

Care sunt reactanții de fază acută care prezintă interes în monitorizarea  pacienților cu SARS-CoV-2?

  • valorile în dinamică ale ale proteinei C reactive (CRP), alaninaminotransferzei (ALT), lactat dehidrogenazei (LDH), D-dimerilor, procalcitoninei, feritinei serice și interleukinei 6 (IL-6) sunt utile pentru evaluarea severității și a riscului de deces (mai mare atunci când CRP, procalcitonina, D-dimerii și LDH se mențin la valori mari). 

Dr. Cătălina Panaitescu, LaZiCuTot

*Riggioni C, Comberiati P et al., A compendium answering 150 questions on COVID‐19 and SARS‐CoV‐2, Allergy, https://doi.org/10.1111/all.14449