Login Cont nou

Recurența cancerului de sân, posibilă și după 30 de ani

9 decembrie 2021   |   LaZiCuTot → Actualități

Progresele înregistrate în domeniul tratamentului cancerului de sân au dus la creșterea supraviețuirii, făcând necesară adaptarea managementului subsecvent diagnosticului și tratamentului inițial. Un studiu recent relevă date despre riscul de recurență cu începere de la zece ani distanță de diagnosticul ințial și corelațiile identificate între acesta și caracteristicile tumorii primare.

Publicat în Journal of the National Cancer Institute, studiul s-a derulat în Danemarca și a inclus 20315 femei cu cancer de sân – stadiile I și II – în antecedente, tratate chirurgical în intervalul 1987 – 2004 și care, după zece ani, nu mai aveau semne ale bolii inițiale sau alt cancer.*

Dintre acestea, 2595 de femei au dezvoltat recidive după 10 ani de absență decelabilă a  bolii, incidența cumulativă a acestora fiind de 8,5% după 15 ani, 12,5% după 20 de ani, 15,2 % după 25 de ani și 16,6% după 32 de ani. Recurența a fost mai mare în rândul pacientelor cu tumori mai mari de 20 mm, cu receptori pentru estrogeni (ER pozitive)  și invazia ganglionilor limfatici la momentul diagnosticului ințial. Recidivă a bolii a fost considerată orice manifestare locală, regională sau la distanță a cancerului de sân, identificată după 10 ani sau mai mult de la diagnosticul ințial. 

Studiul este important pentru că – mai mult decât să confirme rezultatele cercetărilor anterioare – este primul care a identificat riscul de recidivă a cancerului de sân la peste 30 de ani de la diagnosticul inițial. Acest lucru impune teoretic, o redefinire a cadrului de monitorizare a pacientelor cu cancer de san și adaptarea instrumentelor folosite în prezent pentru estimarea riscului de recidivă, cu includerea unor parametri care să permită selectarea pacientelor cu risc crescut și nevoie de supraveghere de durată.

Trebuie avut în vedere, totuși, că tratamentul actual al cancerului de sân este mult mai avansat decât era în perioada când femeile incluse în studiu au fost diagnosticate și ca urmare, datele acestuia pot avea o valoare prognostică limitată. 

Dr. Cătălina Panaitescu, LaZiCuTot

* Pedersen RN, Esen BO, Mellemkjær L et al, The Incidence of Breast Cancer Recurrence 10-32 Years After Primary Diagnosis, Journal of the National Cancer Institute, https://doi.org/10.1093/jnci/djab202