Login Cont nou

Screeningul tulburărilor de auz la adulții vârstnici

7 ianuarie 2022   |   LaZiCuTot → CumSăFac

Majoritatea tulburărilor de auz se referă la scăderea sau pierderea acestuia și se întâlnesc frecvent în rândul pacienților vârstnici. Presbiacuzia este de departe cea mai comună cauză și are ca substrat etiopatogenic afectarea neurosenzorială pe fondul degenerescenței induse de vârstă (cu o prevalență de până la 39,9% la persoanele între 60 și 69 de ani). Deoarece se instalează treptat, mulți pacienți nu sunt conștienți de existența ei și pot să apară consecințe în plan medical și social. În aceste circumstanțe, utilizarea unei metode de screening ar putea fi utilă.

La întrebarea ”Cât de utilă?” au încercat să răspundă experții US Preventive Services Task Force (USPSTF).* Metoda folosită a constat, în principal, în revizuirea sistematică a studiilor existente în MEDLINE, Cochrane Library, EMBASE și înregistrările trialurilor clinice. În final au fost selectate 41 de studii, cu un număr total de 26386 de participanți, ai căror autori au evaluat unul din următoarele obiective: avantajul screeningului, acuratețea testului diagnostic și beneficiile intervențiilor cu viză terapeutică. 

Întrebările la care echipa USPSTF a căutat răspuns au fost: în ce măsură screeningul tulburărilor de auz în rândul adulților asimptomatici cu vârsta peste 50 de ani aduce beneficii sănătății acestora și cum este influențată eficiența acestuia de vârstă, gen, expunerea anterioară la zgomot și comorbidități, care ar fi dezavantajele și ce eficiență au intervențiile terapeutice consecutive cazurilor identificate prin screening, precum și ce acuratețe au testele de screening folosite în asistența medicală primară în acest scop.

Rezultatele au arătat că screeningul nu a fost urmat de o creștere statistic semnificativă a calității vieții legată de auz (evaluare efectuată după un an), dar s-a asociat cu un grad mai mare de protezare auditivă, comparativ cu grupul de control. Metodele folosite pentru screening au variat, de la întrebarea ”Aveți probleme cu auzul?”, până la chestionare mai elaborate sau diverse dispozitive, eficiența lor fiind însă comparabilă. 

Într-unul din trialurile mari, dintre toți cei astfel identificați și trimiși pentru confirmarea diagnosticului (n=1660), 43% au ajuns să fie examinați de specialistul în audiologie și dintre aceștia, 59% au primit recomandare de protezare auditivă. 

În ciuda studiilor observaționale care indică asocierea pierderii auzului cu o rată mai mare a depresiei, declinului cognitiv, demenței, izolării sociale și instituționalizării, dovezile care să susțină eficiența intervențiilor terapeutice in cazul pacienților cu pierdere de auz identificați prin screening sunt limitate. 

O altă observație: proporția celor care acceptă protezarea auditivă rămâne scăzută, principalele motive identificate fiind percepția cu privire la gravitatea problemei (”Nu este chiar așa serios!”), considerentele financiare, îngrijorările privind o eventuală stigmatizare, adaptabilitatea și întreținerea dispozitivului. 

În concluzie este bine de știut că:  

  • nu există o definiție universal acceptată a pierderii de auz; majoritatea ghidurilor descriu hipoacuzia ușoară ca pe inabilitatea de a detecta frecvențele sub 25 dB asociate cu înțelegerea limbajului, considerând-o moderată atunci când limita este reprezentată de 40 dB;

  • testul standard folosit pentru diagnostic este audiometria cu ton pur, care folosește, de regulă, frecvențe între 250 și 8000 Hz, cu intensitate (dB) variabilă;

  • protezele auditive nu încetinesc pierderea auzului, ci au ca scop amplificarea sunetelor pentru ușurarea comunicării;

  • USPSTF consideră că dovezile actuale sunt insuficiente pentru a putea estima avantajele versus dezavantajele screeningului pierderii de auz în rândul adulților cu vârsta peste 50 de ani, asimptomatici și ca urmare nu îl recomandă. Opinia este împărtășită și de The American Academy of Family Physicians și The UK National Screening Committee, în timp ce The American Speech-Language-Hearing Association recomandă screeningul în rândul adulților cu frecvența de o dată la zece ani până la 50 de ani și apoi o dată la trei ani, iar în cazul celor cu factori de risc (expunere profesională la zgomote, de exemplu), chiar mai des. 

Dr. Cătălina Panaitescu, LaZiCuTot

*Feltner C, Wallace IF, Kistler CE et al, Screening for Hearing Loss in Older AdultsUpdated Evidence Report and Systematic Review for the US Preventive Services Task Force, JAMA. 2021;325(12):1202-1215, doi:10.1001/jama.2020.24855

Acest material este destinat profesioniștilor din domeniul sănătății. Rolul lui este strict informativ, iar conținutul nu trebuie să înlocuiască raționamentul clinic personal sau pe cel al ghidurilor/recomandărilor locale cu privire la diagnostic și tratament.