Login Cont nou

Colțul meu de liniște (3)

28 aprilie 2022   |   LaZiCuTot → CumSăFac

Întrebările și căutările filozofice legate de sensul vieții au dus la publicarea, de-a lungul timpului, a numeroase pagini dintre care unele sunt, de acum, celebre. Este și cazul volumului semnat de Viktor E. Frankl, intitulat “Omul în căutarea sensului vieții”.

Dr. Viktor Emil Frankl (1905 – 1997) a fost profesor de neurologie și psihiatrie la Universitatea din Viena și este cunoscut mai ales ca întemeietorul logoterapiei, considerată de unii autori, a treia școală vieneză de psihoterapie (prima – psihanaliza – aparținându-i lui Sigmund Freud, iar cea de a doua – psihologia individuală – lui Alfred Adler). Plecând de la cuvintele lui Nietzsche – “Cel ce are un de ce pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice” – și folosind exemple din perioada cât a fost închis în lagărele de concentrare naziste (unul dintre acestea fiind cel de la Auschwitz), Frankl povestește, în volumul citat, despre modul în care – din dramatismul situației trăite – s-au născut ideile care stau la baza doctrinei sale terapeutice. Datorită acestui lucru, cartea – scrisă in numai nouă zile și publicată foarte aproape de momentul întâmplărilor pe care le relatează – este mai mult decât o descriere a suferințelor îndurate, transformând-se într-un eseu de o profunzime aparte. 

Ediția din 1962 a fost completată cu o secțiune despre conceptele fundamentale ale logoterapiei, revizuită și actualizată în reeditarile ulterioare. Cititorul neofit are astfel oportunitatea de a se familiariza cu noțiunile acesteia și crezul autorului referitor la necesitatea reumanizarii psihiatriei. 

În loc de încheiere, un fragment din carte, ca memento pentru cei care o știu, respectiv imbold la lectură pentru cei ce nu au citit-o încă:

Lucrul de care aveam cu adevărat nevoie era o schimbare fundamentală a atitudinii noastre față de viață. A trebuit să învățăm noi înșine, ba încă a trebuit să-l învățăm și pe semenul nostru disperat că ceea ce contează cu adevărat nu este ceea ce așteptăm noi de la viață, ci mai degrabă ceea ce viață așteaptă de la noi. Trebuia să încetăm a ne mai întreba care este sensul vieții și, în schimb, să ne gândim că noi înșine eram întrebați asta de către viață – zi de zi și ceas de ceas. Răspunsul nostru trebuia să constea nu în pălăvrăgeală și meditație, ci în acțiune justă. La urma urmei viața înseamnă să îți asumi responsabiliatea de a găsi răspunsul just la problemele acesteia si de a face față sarcinilor pe care ea i le trasează fiecăruia dintre noi”.

Dr. Cătălina Panaitescu, LaZiCuTot