Obezitatea se asociază frecvent cu o serie de modificări la nivelul sistemului respirator, care induc alterarea funcției pulmonare, mecanica respiratorie, schimburile gazoase, controlul respirației și capacitatea de efort.
Un instrument util, care poate fi folosit pe parcursul monitorizării pacienților cu astm este documentul alcătuit de International Primary Care Respiratory Group, care sistematizează consultația acestora.
Managementul urticariei cronice se bazează pe identificarea și îndepărtarea eventualilor factori trigger, educația pacienților și un plan de management personalizat.
Paralizia facială Bell este o afecțiune neurologică acută, de etiologie necunoscută, care interesează traiectul nervului facial, producând pareză sau paralizia unilaterală a musculaturii feței.
Datele studiilor de prevalență variază, dar indică, în general, un segment cuprins între 15% și 30% din persoanele având vârsta peste 60 de ani, cu constipație cronică, însoțită frecvent de comorbidități și afectarea calității vieții.
Efectele intrinseci ale procesului de îmbătrânire la nivelul pielii includ o serie de modificări, în bună parte determinate de zestrea genetică a fiecăruia.
Diagnosticul diferențial între alterările fiziologice ale pielii, datorate procesului de îmbătrânire și leziunile provocate de acțiunea unor factori externi (radiație solară, fum de țigară, poluare) sau interni (boli hepatice, renale, hematologice, circulatorii, avitaminoze, infecții) este uneori dificil.
Deși tulburarea de spectru autist poate fi diagnosticată în primii doi ani de viață, în realitate ea este identificată târziu, ceea ce conduce la pierderea oportunităților de intervenție timpurie și a șanselor de ameliorare a rezultatelor pe termen lung.
Otoreea este unul dintre semnele frecvent întâlnite în cadrul consultațiilor acordate copiilor, originea ei putând fi la nivelul conductului auditiv extern, urechii medii sau cutiei craniene.
Sindromul ovarelor polichsitice afectează între 8% și 13% dintre femeile de vârstă fertilă și este rezultatul unui dezechilibru hormonal care se asociază cu o paletă largă de probleme de sănătate ce afectează echilibrul fizic și emoțional al acestora.