Deschiderea școlilor în septembrie este privită ca o măsură necesară atât pentru educația copiilor, cât și pentru impactul pe care școala îl are asupra dezvoltării lor emoționale și sociale.
Infecția cu virusul hepatitic C este o sursă majoră de morbiditate și mortalitate, mai mult de jumătate dintre persoanele infectate dezvoltând formă cronică de boală. Medicului de familie îi revine, în majoritatea cazurilor, evaluarea intitiala a acestor pacienți.
Ghid de preventie. Chestionar audit de evaluare a consumului personal de alcool
Ticurile sunt mișcări pe care pacienții nu le pot întotdeauna controla. Adesea, există o senzație imperioasă sau de necesitate de a face mișcarea, apoi o ușurare după aceasta. Câteodată, mişcările pot fi oprite pentru o scurtă perioadă de timp.
Tulburările de comportament motor ale copilului alcătuiesc un grup heterogen, iar diagnosticul lor necesită o analiză semiologică fină, bazată pe anamneza minuțioasă și adaptarea examenului clinic la vârsta pacientului.
Diabetul a fost asociat de la început cu un risc mai mare de deces prin COVID-19, fără a exista însă date despre riscul relativ sau absolut al fiecărui tip de diabet în parte.
Masuri de prevenire pentru pacienti in ambulatorii si spital, in contextul COVID-19
Ca medici trebuie să fim conștienți de factorii sociali și culturali care influențează credințele și comportamentele pacienților noștri atunci când vine vorba despre sănătate și boală.
Testul standard de referință pentru diagnosticul infecției cu SARS-Cov-2 rămâne în continuare cel molecular, bazat pe detecția ARN-ului viral prin reacția de polimerizare în lanț cu revers transcriptaza (RT-PCR).
Îngrijiri la domiciliu pentru persoanele suspecte sau confirmate cu COVID-19